Poți încerca să dai savoare sentimentului și poți încerca să folosești oricare alt cuvânt din oricare altă limbă, nicicum nu vei reuși să-i spui pe nume - DOR, cuvânt intraductibil, specific mioriticului românesc. Originar din latinescul „dolus” - a durea, nu a mai fost luat ca atare de niciun alt popor, ne-a rămas nouă, ca una din cele mai înduioșătoare și mai intens trăite sentimente pur umane.
Pentru noi românii, dorul este atât de puternic încât o iei la goană printre toate furtunile lumii și în orice condiții numai să ți-l ostoiești o țâră. Te face să taci, te face să plângi, te face să hohotești și să nu-ți poți înghiți nodul din gât altfel.... Dorul este un nebun, îmi pare singurul sentiment pe care nu-l poți orchestra, îl ai sau nu; nu-l poți ascunde, nu-l poți uita, nu-i poți pune căluș sau cătușe; el va ieși mereu la lumină, el va ieși mereu biruitor!
Pentru mine dorul este sinonim cu absența, fie vremelnică, fie pustiitoare și pentru totdeauna. Când spun „Mi-e dor” să fii sigur că plâng! Altfel, la ce bun să-mi fie dor.......
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu