nimic nu se sfârșește

„Să nu stai pe loc, trebuie să ajungi sus!” - așa suna îndemnul mamei ori de câte ori părea că alunec și mai am de ce să mă prind.

Urcă! Treaptă cu treaptă, bolovan cu bolovan, ramură cu ramură; nu te lăsa mistuit de trecut, de alunecări, de genuni inexistente de fapt; nu te lăsa ademenit de umbra falnicului brad sau de pasiunea unei frumuseți întotdeauna trecătoare; nu cerși ceea ce natura în toată dărnicia sa îți oferă.
Urcă! Cu pași de bebeluși ai învățat să urci, în ritmul dansatoarei ai învățat să înduri, cu lacrimi și cu zâmbete te-ai însoțit în cărări șerpuite și vlăguite de timp.
Urcă! Ghimpii ți-au lăsat rod pe palme, ploaia ți-a spălat din păcate, soarele și luna ți-au ostoit frigurile și coșmarurile, stelele ți-au păstrat speranțele.
Urcă! Nu-ți permiți să stai pe loc, nu-ți arde de jocurile unei vieți închistate ori romanțate, dacă pierzi trebuie să ști că de fapt ai câștigat.
Urcă! Timpul ăsta relativ, inventat de boierii cu pretenții, nu este pentru toți sau pentru toate, ceasul nu-ți va arăta viitorul, simțăminte negative nu-ți vor alina dorurile, dezarmarea și dezamăgirile nu sunt pentru cei care urcă.

Și am urcat. M-am sprijinit de iubire, de povață și de tot îndemnul inimii. Zâmbesc. Acum îmi permit să cobor..........

(pentru cei care cred că totul s-a sfârșit și vor să coboare)

dorințele

Am vrut să fiu frunza verde a primăvăraticelor cărări. Am devenit și m-am aurit mai devreme decât toată bucuria adierilor.
Am vrut să fiu soarele dezmierdător de traiuri lungi și blânde. Am devenit și n-am putut încălzi toate sufletele încercate.
Am vrut să fiu seară și dimineață, secunde lungi, aprige, odihnitoare. Am devenit și mi-am rătăcit tinerețea în ele.
Am vrut să fiu șoapte alintătoare, fără doruri prea multe. Am devenit și m-am uitat în ele.
Am vrut să fiu, am dorit să fiu ceva pentru care nu eram pregătită să continui, să înțeleg, să trăiesc. Atunci m-am regăsit într-un octombrie divin și am fost eu - frunză, soare, zi și noapte, șopot blând, dorință......

mi-e dor....

Mi-e dor de dimineți senine când mă trezeau șoaptele bunicilor și înviorarea păsăretului; când scoteam apa din fântână privind cu respect găleata plină ochi; când mirosea a copilărie și grijile erau departe; când ploaia curgea la timp și soarele nu năpârlea totul.
Mi-e dor de lumea zâmbitoare, de lucrurile normale și de foșnetul nunților de toamnă; de prietenii care rămâneau prieteni; de tinerețea părinților și de năzdrăvăniile fratelui; de serile sfârșite cu povești; de somnul lin, adăpostit la sânul mamei.
Mi-e dor de mine și mă afund în visare sperând să mă trezesc lângă ciutura veche.....

octomber

Trec anotimpuri peste sufletul meu, trece vara, trec secunde răzlețe menite să-ți acapareze simțurile, viața. Uneori aș vrea să mă ascund înlăuntrul primului sentiment, să mă regăsesc, să pun punt, să o iau de la capăt. Mă tupilez în unghere de ramuri încolăcite pe ghemurile sorții și aștept. Când ridic privirea îmi dau seama că oriunde aș fi mă vei afla. Ce să fac? Mă dezmierd și mă descătușez de traiul canicular, mă îmbrac în zeghea așteptărilor și cu un ruginiu zâmbet, uitând oftatul, te primesc.
Mâine vei venit cu adevărat, astăzi te simt, îţi simt parfumul dulce de lemn uscat şi-ncerc să-ţi pipăi norii; astăzi te miros, îţi adulmec umezeala ce, oricum îmi intră-n oase, vreau să te respir; astăzi te aud, ascult bătăile ritmice ale inimiilor ce se strâng înfrigurate şi se sărută pe ascuns, ascult şoaptele dezmierdate ale vântului ce pălmuie uşor ultima frunză verde. Ai sosit cu tot alaiul tău şi mi-l prezinţi încântată de popasul, scurt ce-i drept, pe care îl vei face şi în viaţa mea. Am mai multe toamne, aştept mai multe primăveri. Mă răscoleşti, mă-ntârzii, mă faci să râd şi-mi provoci amintiri copilăreşti - aşa eşti tu, aşa am devenit eu.
Ploi răzleţe, murături, boboci în prima zi de școală, trenciuri colorate, umbrele, ghete, mănuşi croşetate, umezeală, cârcei, dureri de şale, răceli, ameţeli, vătălugi de coşuri amorţite încă, mere, pere, struguri, ţuică fiartă, sfârşit de vară, început de viaţă - ai venit.
Bine ai venit, Doamnă, bine ai venit, Toamnă, bine ai venit, copil iubit!

un timp

Am trăit în stare latentă. Nu am deranjat să nu fiu deranjată, nu am înjurat să nu fiu înjurată, nu am ironizat să nu fiu ironizată - și totuși, am fost. M-am înarmat cu răbdare, cu bun simț, cu educația primită și am trecut peste - cu regrete, cu dureri, cu suflet gol, cu mâhniri, cu tristeți, cu abandonări. Câteodată am făcut uz de baros și am tăiat de la rădăcina mumă tot și nu am mai privit înapoi. Am încercat să redefinesc auto - mulțumirea și respectul de sine, am încercat să dau valoare unui lucru simplu și abandonat, am încercat să insuflu o fărâmă de trăire monotoniei cotidiene, uneori mi-a ieșit. Am lucrat în locuri pustiite de suflet și răzvrătite de oameni fără valoare, am rămas pentru câteva speranțe și când m-au atacat vehemențe puerile am plecat; nu făceam nimic pentru mine, pentru plăcerea de a munci cu drag, fără să-ți pese de timp, de condiții nefavorabile ori de influențe negative. A trebuit să treacă starea latentă, mi-a luat ceva timp dar am reușit să ies din ea și mă îndrept cu ușurință spre ceea ce aș dori, cu adevărat, din plăcere, să fac.

„Dacă dragoste nu e nimic nu e.” - Ce poate fi mai vibrant? Îmi sumetic baierele sufletului și pornesc în ritm cadențat să-mi întâlnesc maturitatea. Nu-mi pasă de crezi că-s bătrână, nu mă interesează părerea ta despre pașii mei, nu dau doi bani pe ironiile otrăvite ce mi le porți și înșiruirile de vorbe trec pe lângă trupul meu! În suflet nu-ți mai permit să-mi intri!
Când nimic nu te mai mulțumește schimbă, schimbă totul! Ești un om și TU contezi!

nisip

Sunt cuvinte pe care nu ai cum să le uiți, așa cum eu nu voi uita sfaturile mamei. Împlineam 18 ani când îi sorbeam sfaturile din toiul nopților, am împlinit 51 de ani când le aștern:

Nu este ușor să te lupți cu tine, nu este ușor ca să-ți fie bine.
Nu este un vis ca să ieși din lună, nu este un vis să-ți faci viața mai bună.
E timpul tău să știi, e timpul tău să lupți! E timpul tău să poți, e timpul tău s-asculți!
Nu este ușor să întorci privirea, nu este ușor să lași amăgirea.
Nu este un vis ca să umbli iară, nu este un vis să-ți faci doar primăvară.
E timpul să asculți, e timpul să vorbești! E timpul tău să zbori, e timpul să trăiești!
Nu este ușor să accepți o boală, nu este ușor ca să zâmbești iară.
Nu este un vis ca să ai speranță, nu este un vis lipsit de importanță.
E timpul tău să crezi, e timpul tău s-accepți! E timpul tău să vrei, e timp să te îndrepți!
Șterge-ți lacrima, șterge-ți neputința, șterge-ți nedorința, șterge-ți umilința!
Șterge-ți ce nu poți, șterge-ți neștiința, șterge acuma tot ce-ți întunecă ființa!
E timpul tău să-njuri, e timpul tău de rugi! E timpul tău de ieri, e timpul de atunci!
E timpul tău în pumni, e timpul tău de dar! E timpul tău de drept, e timp să ai habar!
Dacă astăzi plângi, dacă uiți de tine - vei uita ușor de vremea care vine.
Dacă azi ți-e greu, cât ești în putere - vei fi doborât de groază și durere.....
E timpul care trece, e timpul ce nu vine! E timpul cald și rece, e timp doar pentru tine!
E timp pentru puțin, e timp pentru acum! E timpul meu să spun! E timpul să apun.........
Trăind mereu cu lamentări, timpul tău poate apune în ele. Nu-l lăsa!

al meu timp....

De câte ori nu am visat să-mi țin timpul în palmă; știi, secundele acelea de efemeră fericire când toți și toate îți zâmbesc; sau orele înnourate când privești mut de uimire secundarul care, crezi, că tinde să se oprească la hotarul dintre ceruri și meleaguri. De câte ori nu mi-a venit să strâng nisipiul clepsidrei ce-mi trecea indiferent prin venele pulsând a melancolii de toamnă prea târzie. Timpul; am vrut să-l opresc în pumni, am vrut să-l străjuiesc în suflet, am vrut să nu-l mai vreau! Tot de atâtea ori am trecut din timp în timp. Au timpurile au trecut prin mine?
Toate sunt la vremea lor. Și când am dat drumul palmei, și pumnului, și sufletului, am știut că se va întoarce, am știut că mi-am dat drumul mie și că voi zbura, fără secundar, fără arcuri, fără a mă mai întoarce cineva - este timpul meu.

ultim tren

Aș vrea să fiu apă, să-mi găsesc drumul către cărarea firii pe care toți o caută și doar unii o află.
Să fiu apus, atunci când răsăritul nu mai este o noutate, așa, ca un ultim oftat să vin în alinare.
Aș vrea să fiu rocă, să nu mă clintesc din privirile uliilor chiar dacă însuși Zeus mi-i trimite.
Să fiu firul sacru de nisip, să cauți în el toate dezlegările legate pe care nu credeai să le aurești vreodată.
Aș vrea să fiu final, să pun punct și de la mine să pornească toată vigoarea pământului. Aș vrea......
Acum sunt fum - tulbure, pașnic, ultim; ca un tren neprins.......