șomer orfan

Iertare cer în seara asta, cuvintele-mi aiurea curg
și se transformă în durere ce urlă pașnic în amurg.
Nu-s tânără și voluptoasă și nici timidă nu prea sunt,
devreme vreau să fiu acasă, acesta-i adevărul crunt.
Vorbesc și scriu, sunt educată și facultate am făcut,
nu cânt manele, nu-s vreo fată ce ție să-ți fie plăcut.
Am o coloană vertebrală, refuz să vezi doar un pamflet,
nu-s dulce dar nu sunt nici fiară; patroane, am doar diabet.
Vreau să muncesc. A câta oară? Să nu adorm iar suspinând:
că sunt fi șomer la mine-n țară, că sunt orfan la mine-n gând......

agonii

   Privesc spre cele șapte minuni mărețe ale lumii. Sunt minunile Omului, minuni pe care a fost învățat să le creeze de copil. Copii..., n-a fost să am copii, un alt păcat pe care trebuie să-l duc până departe; și nu știu despre ei decât că trebuiesc iubiți, îngrijiți, educați și la infinit, mereu, necondiționat - iubiți. 

  Despre mine?

 Ai rămas în amurg, copilă bătrână. Tu, cea care treci dintr-un an în celălalt; tu, care umpli timpul vremelnic al viețuirii proprii; tu care ai fost, ești și venind mereu vei fi pururi ridul mijit al colțului de iarbă. Ai rămas în amurgul unei vieți ce a răsărit plăpândă într-un ochi de cer ce-ți umple plămânii de curățenia naturală a propriei tale amurgiri. Ai uitat să mai crești....Și ce?

 Voi aștepta un alt amurg, o altă vară, un alt ochi de cer, pe o bancă curățată de treceri, plânsă de picuri și zgâriată de tresăriri, de uitări, de oboseli. 

  Tu rămâi în amurg, eu mă voi bucura de treceri. Voi lua de mână un alt copil bătrân, vom râde către răsărit și ne vom urma drumul..... 

pentru zile amestecate

   Privește păpădia asta. E micuță și plăpândă. Se încăpățânează să răsară în fiecare an, mai zveltă, mai zâmbitoare, mai puternică.... În fiecare an o simplă adiere o lasă fără petalele firavei sale vieți. Goliciunea o irită, o face să plângă, o face să-și ia drumul către alte tărâmuri? Nu..... În fiecare an răsare iar în jocul vieții și al ducerii. 

   Suntem micuți, firavi și plăpânzi. Ca și păpădia ne trezim în cârceii unor zile pe care nu ni le dorim; ne simțim încapsulați în umezelile ochilor care nu vor să mai stea umbriți de sentimente amestecate, ciudate și nerecunoscătoare. În fiecare an răsărim la fel ca-întâia zi și ne adunăm puterile să trecem cu bine de astfel de clipite stări obositoare.. 

   Sumetică-ți mânecile să nu te împiedici de vise. Lasă visele să vină spre tine și poartă-le-n suflet până la prima adiere - vor zburda vesele și se vor împlini. Nu-i greu, ascultă-ți sufletul.

   Să devii păpădie! Să te transformi iar și iar și iar în viață......