retrospectivă

       Ca în fiecare ultimă zi a anului mă retrag în retrospectivă.

       Ce și cum a fost, unde am greșit și cum voi îndrepta, de ce am lăcrimat și cum voi zâmbi, împliniri, dezamăgiri.... Toate au fost ale mele, toate stau cuminți, își așteaptă rândul, au să dispară sau vor reveni. Sunt atât de multe, atât de variate, unele mai plăcute, altele ce se vor uitate și îngropate, câteva se combină, câteva se pierd pe cărarea ultimei zile, câteva se continuă nestingherite de cele 12 bătăi. Am și poveri, experiențe neașteptate de către o viață ce se vrea trăită cu intensitate și lumină, pe care le voi purta până la ultimul an, ultima bătaie, dar cine nu are? Adun, scad, socotesc iar și iar și iar, aștept rezultatul, conciliant de altfel, și încerc toate zâmbetele pe care le știu prea bine. 

       Off, a fost un an greu, trebuie să recunosc. Greu, prăpăstios, bolnăvicios, alunecos și nu prea vesel. EU, mă bucur că sunt la finalul său. Am adunat puteri puerile, am îngânat rugăciuni, am lăcrimat în speranțe deșarte, m-am târât spre final și am ajuns. Asta-i cel mai important, să ajungi, chiar și pe ultimul loc. Și ca mine sunt mulți, poate prea mulți.

       Oftatul mă liniștește, mă încurajează să fac o urare Anului cel Nou, așa, pentru veșnicia speranței planetei, pentru voi și pentru mine:

 Să intrați în Noul An victorioși și să luptați cu furie pentru clipe fericite!

 Să țineți cu ambele mâini de sănătatea ce o aveți și să nu-i dați drumul !

 Să alergați la maraton în calea norocului și să-l împodobiți toate cele 12 luni ce vor veni !

Să iubiți, să fiți iubiți și să luptați pentru fericirea proprie fără niciun abandon !

LA MULȚI ANI !

CRĂCIUN FERICIT TUTUROR !

   Nu trebuie să ningă -  din ochii noștri curg pe derdelușii obrajilor mii și mii de steluțe aburind a amintiri.

   Nu trebuie să ai averi -  familia, neamul, nașii, prietenii, vecinii și mai ales TU reprezentați împreună cea mai mare avere a Universului.

   Nu trebuie să vină Moșul -  poate e obosit, poate e prea departe, poate ... Se prea poate ca acest Crăciun să aibă nevoie de tine ca Moș.

   Nu ești singur, nimeni nu e singur, cu tine e Crăciunul și el îți strigă din toți rărunchii fericirii:

  CRĂCIUN FERICIT TUTUROR !

așteptăm Așteptarea

       Pentru a câta-și oară mă las stăpânită de înfrigurarea așteptării? Pentru a câta-și oară privesc înapoi?

       Dau la o parte vălurile tristeților, a neîmplinirilor, a zâmbetelor amare, a ... nevenirilor. Aștept, și privesc înapoi. Îmi scutur negrele amintiri, îndepărtez în infinit tăcerile stânjenitoare, devin o amintire și tac, sau nu, mai bine... uit.

       Așa cum vara a trecut fulgerător cu spasme întrerupte de emoții estivale, de vacanțe și iz de scoici, așa a trecut toamna, cu mii și mii și mii de iguane colorate perpetuate pe licărul imortalității. A sosit iarna, nestingherită de vreo idilă de steluțe, neabătută de poteci călăritoare, nepăsătoare de dureri reumatice, a bufnit ca o ușă trântită nervos și s-a instalat, așa, ca întotdeauna. 

       În iarnă uiți. Așa și trebuie, să nu te întoarcă din calea cea dreaptă nimic. Să mergi, să alergi, să pornești în galopul nebun al zilei de azi spre răsăritul de mâine, mâine care va veni, care trebuie să vie! 

       În iarnă speri, speri la prospețime, la nou, la ocazie, la reduceri, la o schimbare. Dacă nu speri, trezește-te! Nu ești în iarna mea.

       În iarnă ierți, trebuie s-o faci, altfel de ce-ai mai aștepta? De ce-ai mai privi înapoi? De ce-ai uita? Și, mai ales, de ce-ai spera, dacă nu ierți? Dacă nu ai oca de iertare să-ți spun ceva - e iarnă, așteptăm Sfântul Crăciun, în rest.... o vară fugită, o toamnă ruginită.... flori de paie.