La Mulţi Ani, iubire !

Iubire mea,

       Îţi scriu din răstimpuri cu pana înmuiată în suflet; îţi scriu din ieri cu amintirea zilei de azi; îţi scriu din căldura din mine cu zâmbet, cu speranţă, toate plină de iubire.

       Cuvinte… Par atât de mici, atât de mărunte, atât de puţine; născocitor de aş fii, nu cred că aş putea născoci un sentiment mai nobil decât dragostea, iubirea de tine. Atunci, toate celelalte pălesc: necazuri, boli, rătăciri, dezamăgiri şi răutăţi; este de ajuns să te privesc, să te aud, să te simt. Alături de tine trăiesc cea mai frumoasă scenă de iubire, cele mai sincere momente de viaţă, cel mai dulce trai. Aşa cum eşti, aşa cum mă accepţi, aşa cum mi te dăruieşti – aşa simt că sunt vie.

       Ce pot să-ţi dăruiesc? Ce pot să îţi urez? Cum pot să te fac mai fericit decât arăţi că eşti cu mine?

       Nu am decât dragoste şi suflet. Din tot sufletul meu te iubesc.

       Din dragoste şi suflet îţi urez

La mulţi ani!

Acolo. Sus.

       Prin ochii plânşi întrevăd universul. Habar nu am cum e, cât e, de e. Clipesc prin fiecare ac de brad, cu fiecare frunză care cade, în fiecare fir de iarbă ce moare călcată în picioare. Oftez din rărunchiurile izvorului ce-mi udă tălpile goale. Atâta pace, atâta nerostire. Niciun ecou nu vrea să se mai întoarcă în sufletul meu; nicio adiere nu vrea să-mi mai astâpere zbuciumul ce nu-mi dă pace, doar mie nu-mi dă pace, în rest, e linişte. Aş vrea să mă pot bucura de universul pe care nu-l bănuiesc măcar; aş vrea să chiui şi să-ţi spun că-i bine; aş vrea să râd aşa cum o făceam la fiecare glumă a ta, spusă iar, şi iar, şi iar; aş vrea să mă opresc şi să te văd; aş vrea să mă mai strângi o dată-n braţe, doar o dată; aş vrea..... 

     Prin sufletul meu străbate o cărare universul. Îmi scrijeleşte printre amintiri şi-şi toarce veacul. O umbră, poate-a sa, îmi readuce irisul la culoare normală. Privesc la el, la norul cel pufos şi jucăuş, ca o zi de vară. Aş vrea să-l călăresc ca pe un murg neîmblânzit şi să dau iama în azur; aş vrea să merg în lung şi-n lat fără de ţintă inventată; aş vrea să zbor şi să ajung la tine. Să te întreb cum îţi mai e şi dacă m-ai uitat. Eu, nu.

     Prin vârfuri verzi, printre pufoşi, salut un univers neîntâlnit, nebănuit, ce l-am urât cândva, nici azi nu ştiu de îl iubesc dar ştiu că tu acolo eşti şi te salut, de aici, de jos, pe tine, tată. Acum ştiu că eşti acolo, sus...........