Întâlnesc Suflete atunci când am mai multă nevoie de ele, crezând că plumburiul se va revărsa mereu pe căile mele și resemnându-mă. Nu am povești, nu mă năpădesc trecuturi zbuciumate; nu cânt, adevărat, dar surâd și zâmbetul îmi este pecetea ce mă definește. Sunt mulți cei care mi-au plecat, care au urmat dale aurii și mi-au lăsat, stingheri, un semn al mâinii, „ne mai vedem”; le mulțumesc, îi port în gând. Au rămas puțini, foarte puțini cei care și-au folosit palmele pentru a-mi alina dorurile, le mulțumesc, îi port în suflet. Nu-s tristă, urmez același traseu al cotidianului și mă resemnez, așa timpuri am prins, așa timpuri trăiesc. E simplu să crezi că vei dăinui, la fel de simplu să crezi că vei fi uitat, și de ce n-aș fi, ce sunt eu decât un simplu suflet trecător cu doruri multe.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu