un timp

Am trăit în stare latentă. Nu am deranjat să nu fiu deranjată, nu am înjurat să nu fiu înjurată, nu am ironizat să nu fiu ironizată - și totuși, am fost. M-am înarmat cu răbdare, cu bun simț, cu educația primită și am trecut peste - cu regrete, cu dureri, cu suflet gol, cu mâhniri, cu tristeți, cu abandonări. Câteodată am făcut uz de baros și am tăiat de la rădăcina mumă tot și nu am mai privit înapoi. Am încercat să redefinesc auto - mulțumirea și respectul de sine, am încercat să dau valoare unui lucru simplu și abandonat, am încercat să insuflu o fărâmă de trăire monotoniei cotidiene, uneori mi-a ieșit. Am lucrat în locuri pustiite de suflet și răzvrătite de oameni fără valoare, am rămas pentru câteva speranțe și când m-au atacat vehemențe puerile am plecat; nu făceam nimic pentru mine, pentru plăcerea de a munci cu drag, fără să-ți pese de timp, de condiții nefavorabile ori de influențe negative. A trebuit să treacă starea latentă, mi-a luat ceva timp dar am reușit să ies din ea și mă îndrept cu ușurință spre ceea ce aș dori, cu adevărat, din plăcere, să fac.

„Dacă dragoste nu e nimic nu e.” - Ce poate fi mai vibrant? Îmi sumetic baierele sufletului și pornesc în ritm cadențat să-mi întâlnesc maturitatea. Nu-mi pasă de crezi că-s bătrână, nu mă interesează părerea ta despre pașii mei, nu dau doi bani pe ironiile otrăvite ce mi le porți și înșiruirile de vorbe trec pe lângă trupul meu! În suflet nu-ți mai permit să-mi intri!
Când nimic nu te mai mulțumește schimbă, schimbă totul! Ești un om și TU contezi!