nimic nu se sfârșește

„Să nu stai pe loc, trebuie să ajungi sus!” - așa suna îndemnul mamei ori de câte ori părea că alunec și mai am de ce să mă prind.

Urcă! Treaptă cu treaptă, bolovan cu bolovan, ramură cu ramură; nu te lăsa mistuit de trecut, de alunecări, de genuni inexistente de fapt; nu te lăsa ademenit de umbra falnicului brad sau de pasiunea unei frumuseți întotdeauna trecătoare; nu cerși ceea ce natura în toată dărnicia sa îți oferă.
Urcă! Cu pași de bebeluși ai învățat să urci, în ritmul dansatoarei ai învățat să înduri, cu lacrimi și cu zâmbete te-ai însoțit în cărări șerpuite și vlăguite de timp.
Urcă! Ghimpii ți-au lăsat rod pe palme, ploaia ți-a spălat din păcate, soarele și luna ți-au ostoit frigurile și coșmarurile, stelele ți-au păstrat speranțele.
Urcă! Nu-ți permiți să stai pe loc, nu-ți arde de jocurile unei vieți închistate ori romanțate, dacă pierzi trebuie să ști că de fapt ai câștigat.
Urcă! Timpul ăsta relativ, inventat de boierii cu pretenții, nu este pentru toți sau pentru toate, ceasul nu-ți va arăta viitorul, simțăminte negative nu-ți vor alina dorurile, dezarmarea și dezamăgirile nu sunt pentru cei care urcă.

Și am urcat. M-am sprijinit de iubire, de povață și de tot îndemnul inimii. Zâmbesc. Acum îmi permit să cobor..........

(pentru cei care cred că totul s-a sfârșit și vor să coboare)