„Mai lasă-mă o secundă, mai lasă-mă să curg, mai lasă-mă să zbor!”
Mereu aceleași vorbe vor fi, aceleași gânduri, atunci, la sfârșit.....
Poate că ai trăit superb, într-o familie superbă, într-o casă superbă, cu prieteni superbi. La fel vei spune.
Poate că ai trăit la limane, mereu cu speranțe, mereu înșelătoare, așteptând mereu o zi senină. La fel vei gândi.
Poate că ai fost cuprins de boli, cu dureri, cu chin, cu oftaturi de neputințe zbuciumate înlăuntru tău. La fel vei spune.
Oricât ai trăi, oricât de bine sau de rău a fost, oricât te-ai chinuit, te-ai târât prin ea, viața asta nu are asemănare! Nimeni nu s-a întors de „dincolo” să-ți spună ”Hai, e minunat aici!”. Nimeni nu ar da la schimb crengile putrede pe un ultim somn. Ne unduim prin traiul propriu, alergăm sau suntem la start, ne târâm printre numărul pastilelor, ne bucurăm de orice victorie și adormim cu credința că mâine ne vom trezi; îngenunchiați de lacrimi, udați de vise sparte, pălmuiți de noroaie din suflet, zgâlțâiți de trăiri căci vrem să trăim!
În fiecare secundă ne naștem, nu murim. În fiecare minut ne adaptăm, nu îmbătrânim. Cu fiecare oră care trece experimentăm, nu ne detașăm. Cu fiecare zi ce adoarme-n noapte adormim odată cu ele și ne șoptim: „Mai lasă-mă o secundă, mai lasă-mă să curg, mai lasă-mă să zbor!”
Poate că ai trăit superb, într-o familie superbă, într-o casă superbă, cu prieteni superbi. La fel vei spune.
Poate că ai trăit la limane, mereu cu speranțe, mereu înșelătoare, așteptând mereu o zi senină. La fel vei gândi.
Poate că ai fost cuprins de boli, cu dureri, cu chin, cu oftaturi de neputințe zbuciumate înlăuntru tău. La fel vei spune.
Oricât ai trăi, oricât de bine sau de rău a fost, oricât te-ai chinuit, te-ai târât prin ea, viața asta nu are asemănare! Nimeni nu s-a întors de „dincolo” să-ți spună ”Hai, e minunat aici!”. Nimeni nu ar da la schimb crengile putrede pe un ultim somn. Ne unduim prin traiul propriu, alergăm sau suntem la start, ne târâm printre numărul pastilelor, ne bucurăm de orice victorie și adormim cu credința că mâine ne vom trezi; îngenunchiați de lacrimi, udați de vise sparte, pălmuiți de noroaie din suflet, zgâlțâiți de trăiri căci vrem să trăim!
În fiecare secundă ne naștem, nu murim. În fiecare minut ne adaptăm, nu îmbătrânim. Cu fiecare oră care trece experimentăm, nu ne detașăm. Cu fiecare zi ce adoarme-n noapte adormim odată cu ele și ne șoptim: „Mai lasă-mă o secundă, mai lasă-mă să curg, mai lasă-mă să zbor!”
(pentru cei uitați, pentru cei ce nu mai au secunde, pentru cei ce nu mai curg, pentru cei ce nu mai zboară....)
(foto Nicolaie Subotin)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu