Din când în când ai parte de o minune, de emoția unui debut într-o fantasmă, într-un final neașteptat.
Din când în când se deschid cerurile și toate lacrimile tale sprijinite de rugi sunt ascultate cu priviri de răsărit, sunt îndrumate cu oftări de seară.
Din când în când te învelești cu timpurile ce par să obosească încercând să țină pașii lângă sufletul tău; le alin, le mângâi, le adormi în speranța că vor rămâne cu tine, ale tale, fără năruire, fără tristețe, fără regrete, fără dorințe sparte în mii de cioburi.
Din când în când ai clipa aceea efemeră de sinceritate pârguită din străfund de amintire; nu vrei să-i mai dai drumul, știi că va dispărea, te bucuri de secundă; nimeni nu te cunoaște cum te cunoști tu; niciun sunet nu răzbate până la privirea ta.
Din când în când îmi amintesc de mine, de propriile răsărituri și de presupusele apusuri. Mă las adiată de valuri, mă las troienită de poteci, mă las în voia mea.
Din când în când ajung în gând acasă......
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu