Dragă vară,
Te iubesc, doar m-ai moșit! Te aștept din primăveri păgâne și te caut îngrijorată când întârzii sau când apari mâniată de pufoșenii înnegriți. Mă răsfăț în ultravioletele tale și mă anin în conul tău de zile lungi. Mă răsfir în bălți cizelate de cotidian și te i-au la braț în plimbăreli fără ținte, fără glas, doar cu tine în suflet. Mă acopăr ușor de zefirul tău iubit și amorțesc în dorințe de ploi binecuvântate. Toate ale tale mă maturizează și eu le accept.
Până acum. Mi-ai explodat o galerie de călduri înfumurate și m-ai ținut captivă într-un aer ce-ți filtrează inhibițiile. M-ai scurs de umanele puteri și te-ai agățat de fiecare celulă a ființei mele. M-ai decolorat în unicele-ți coduri pe care nici măcar nu vreau să le bănuiesc, dar să le descifrez. M-ai adormit în abundența unui vis și eu, naivă ca întotdeauna, am crezut în tine. Cu ce ți-am greșit? Cum să-ți domolesc plecarea? De ce ne sufoci atâta?
Știu. Pornesc din aceeași stație. Fug la ... Berlin! Să fugi și tu. Eu? Revin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu