Mi-am amintit de ea mai zilele trecute. O fată micuţă, cam zăpăcită, care râdea şi plângea din te miri ce. Oricum, îţi crea iluzia că ştie ce-i cu tine şi te ajuta numai prin prezenţă, gesturile erau inutile, cuvintele se pierdeau în dansurile sale. O ştiai acolo, la îndemână şi era destul. O iubeau vânzătorii, cititorii de contoare, bătrânele iscoditoare, picii cartierului - nu-mi amintesc să fi fost urâtă de cineva. Apoi, a dispărut, şi gesturile au devenit cuvinte ale dansului modern. Nu-mi mai place. O caut şi sper să o mai găsesc, am nevoie de-o bebekă....
Aşa este câte o zi şi astăzi este ziua mea la rând. Apatia mă inundă şi m-am plictisit să-i ţin piept. Vino, hai, invadează-mi toate ale mele şi descarcă-te! Şi de ce nu ai face-o, de ce ai fi tu altfel decât alte stări? Mă voi lăsa în lianele întortocheate ale şerpuirilor tale şi te voi urma. Nu am chef de nimic altceva, tu de ce ai avea chef de altcineva ? Poate că aşa mă voi descărca şi eu, cine ştie, poate ne vom ajuta reciproc - eu mă voi înveseli de luna din tine iar tu te vei topi la soarele meu.......
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu