vechea poveste....

Din răstimpuri pierdute în sufletul meu, m-am măsat cuprinsă de oboseală - nimeni nu m-a alinat; m-am lăsat pradă unei disperări ce m-a sfâşiat şi m-a pietrificat - nimeni nu m-a încălzit; mi-am amorţit toate pântecele gândurilor şi trufandalele idei ce-mi răsăreau le-am înnegurat - nimeni nu m-a căutat; l-am implorat pe Sfântul Ilie să-mi dea liber la ploile ochilor ş-am plâns până norii i-am uscat - nimeni nu m-a oprit; am alergat în trecut, m-am agăţat de prezent şi am negat viitorul - nimeni nu mi-a explicat; am căzut, atât de jos şi de atât de sus încât mi-am scrijelit bucata de inimă sângerândă..... Abia atunci am simţit. Mai întâi o boare ce mi-a răcorit toate frustrările, apoi o rouă ce mi-a dezmierdat iar simţurile şi, în cele din urmă binecuvântata ploaie ce m-a spălat de păcate şi m-a redat mie, pe mine. Nu m-am pierdut definitiv, am fost doar rătăcită. Acum sunt un pic obosită dar fericită, am regăsit puterea, m-am regăsit şi mă voi întoarce în mine, aşa cum prea bine mă cunosc pentru a dărui, mai am de dăruit......