Sunt trăiri pe care le trăieşti. Sunt tristeţi pe care nu le înţelegi. Sunt cauze, fapte, oameni care-ţi modifică multe puncte de reper ce ţi-au canalizat întreaga viaţă. Nu caut să le disec, nu caut să le înţeleg, nu caut să le comentez pro sau contra. Mă rog bunului Dumnezeu doar să-mi dea putere să le accept. Să accept moartea aşa cum accept naşterea.
În cel mai scurt timp posibil a descoperit boala, a suferit şi a murit. Nu o cunoşteam decât de un an şi-mi era tare dragă. Sosise în viaţa mea cu un zâmbet, o încurajare - lumina aceea care te trezeşte din somnolenţe şi-ţi dă aripi. Doamne, de ce iei numai oamenii buni ? Şi noi avem nevoie de ei !
M-am răscolit, am plâns, am căutat puteri pentru ea; am sperat că rugăciunile o vor salva. Au salvat-o - de lumea asta ..............
Nu a trecut prea mult timp, încă nu pot crede că un om bun nu poate fi salvat de leucemie în schimb, noi muritorii, bănuim limitele cosmosului, aici, pe pământ.... Cum să nu mă revolt, cum să plec capul, cum să nu plâng ?
Şi atunci am visat-o. A venit să-şi ia "la revedere" - nu apucasem. Aşa, parcă m-am împăcat şi mi-am mângâiat oftatul din suflet.
Aşa, pot veni iar la ruga dintâi - "Ajută-mă, Doamne, să accept. Ajută-mă să pot spune: ADIO, EVA !"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu