normalitate

...... nu există, nu mai există; şi dacă o fi existat cândva am uitat de foarte multă vreme până şi cuvântul, ori sensul său..... Mă zbat să trăiesc într-o lume total dezechilibrată. Încerc să-mi fac loc şi încerc să nu cumva să mă schimb, să devin ceea ce reneg. Este din ce în ce mai greu şi mai insuportabil. Câteodată îi înţeleg pe sinucigaşi. La ce bun acest trai ? La ce bun speranţele unor armate de generaţii, purtate în spate sau în pântec la gândul că, poate, mâine, la anul, peste viaţa mea, va fi mai bine ? Este criză ? DA ! O criză de adevăr incomensurabilă. Nu mai vrem minciuni ! Doamne, le recunoaştem atât de uşor, atât de repede, şi lehamitea se citeşte pe tăcerile noastre la prezentarea din nimb aurit. Destul ! Gata ! Saţietatea ne iese pe nas, iar izurile fiecărei litere în parte şi pe cei ce le pronunţă îi fac să întorcă repede capul cu o mişcare de recul..... Este o criză de personalitate mondială. Atâtea "intrări" şi prea multe "ieşiri" dintr-o comunitate existentă doar pe o bucată de hârtie îngălbenită de invidii nelalocul lor. Nu mai dorim să facem parte din verigi al cărui lanţ nu se mai termină. Nu mai vrem miliarde şi miliarde de noi legi, noi decrete, noi aşa - zise oportunităţi, sau denumiri, sau drepturi. Şi ce îmi pasă mie dacă X, ori Z, sau K ţară merge prost atâta timp cât a mea nu merge, nu stă, doar ... dă ca racul ! Normalitatea asta mă scoate din minţi ! Normal că vreau s-o uit în seara asta răcoroasă. Voi reveni la ea - normal.....