Privește păpădia asta. E micuță și plăpândă. Se încăpățânează să răsară în fiecare an, mai zveltă, mai zâmbitoare, mai puternică.... În fiecare an o simplă adiere o lasă fără petalele firavei sale vieți. Goliciunea o irită, o face să plângă, o face să-și ia drumul către alte tărâmuri? Nu..... În fiecare an răsare iar în jocul vieții și al ducerii.
Suntem micuți, firavi și plăpânzi. Ca și păpădia ne trezim în cârceii unor zile pe care nu ni le dorim; ne simțim încapsulați în umezelile ochilor care nu vor să mai stea umbriți de sentimente amestecate, ciudate și nerecunoscătoare. În fiecare an răsărim la fel ca-întâia zi și ne adunăm puterile să trecem cu bine de astfel de clipite stări obositoare..
Sumetică-ți mânecile să nu te împiedici de vise. Lasă visele să vină spre tine și poartă-le-n suflet până la prima adiere - vor zburda vesele și se vor împlini. Nu-i greu, ascultă-ți sufletul.
Să devii păpădie! Să te transformi iar și iar și iar în viață......
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu