Privesc spre cele șapte minuni mărețe ale
lumii. Sunt minunile Omului, minuni pe care a fost învățat să le creeze de
copil. Copii..., n-a fost să am copii, un alt păcat pe care trebuie să-l duc
până departe; și nu știu despre ei decât că trebuiesc iubiți, îngrijiți,
educați și la infinit, mereu, necondiționat - iubiți.
Despre mine?
Ai rămas în amurg, copilă
bătrână. Tu, cea care treci dintr-un an în celălalt; tu, care umpli timpul
vremelnic al viețuirii proprii; tu care ai fost, ești și venind mereu vei fi
pururi ridul mijit al colțului de iarbă. Ai rămas în amurgul unei vieți ce a
răsărit plăpândă într-un ochi de cer ce-ți umple plămânii de curățenia naturală
a propriei tale amurgiri. Ai uitat să mai crești....Și ce?
Voi aștepta un
alt amurg, o altă vară, un alt ochi de cer, pe o bancă curățată de treceri,
plânsă de picuri și zgâriată de tresăriri, de uitări, de oboseli.
Tu rămâi în amurg, eu mă voi bucura de treceri. Voi lua de mână un alt
copil bătrân, vom râde către răsărit și ne vom urma drumul.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu