Ai rămas în amurg, iarnă. Tu, cea care treci dintr-un an în celălalt; tu, care umpli timpul vremelnic al viețuirii noastre; tu care ai fost, ești și venind mereu vei fi pururi ridul mijit al colțului de iarbă. Ai rămas în amurgul unei vieți ce a răsărit plăpândă într-un ochi de cer ce-ți umple plămânii de curățenia naturală a propriei tale amurgiri... Să fie a mea? Așa devreme? Să rămân în amurg? În iarnă? În tine mereu?
Voi aștepta un alt amurg, o altă iarnă, un alt ochi de cer; pe o bancă, curățată de treceri, plânsă de picuri și zgâriată de tresăriri, de uitări, de oboseli.
Tu rămâi în amurg, eu mă voi bucura de treceri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu