iertare maicii

De când muica m-o făcut, 
Eu noroc nu am avut,
Nici la dânsa cât am stat,
Nici plecată în alt sat.
De trudeam din zori de zi
Până-n ceasuri mai târzii,
Cu nimic nu m-alegeam,
Nemâncată mă culcam.
Am bătut din poartă-n poartă,
Nimenea nu mi-a fost soartă,
Maică rău m-ai blestemat
Să n-am nici măcar bărbat.
Maică rău te-am supărat
Tânără când am plecat,
Sărut mâna nu ți-am spus
Ș-am plecat cu capul sus.
Apă n-am după ce bea,
M-oi întoarce la maica,
M-o primi, nu m-o primi,
Eu de-acolo n-oi fugi.
M-o privit maica din stele
Și din lacrimile mele,
La Domnu ea s-o rugat,
Blestemul l-o ridicat.
Sărut mâna maică scumpă,
Iartă-mă de cuta-adâncă,
Iartă-mă că ți-am greșit,
Iartă-mă că m-ai iubit.......

amurg de ianrnă

                                                                                     foto Nicu Subotin

       Ai rămas în amurg, iarnă. Tu, cea care treci dintr-un an în celălalt; tu, care umpli timpul vremelnic al viețuirii noastre; tu care ai fost, ești și venind mereu vei fi pururi ridul mijit al colțului de iarbă. Ai rămas în amurgul unei vieți ce a răsărit plăpândă într-un ochi de cer ce-ți umple plămânii de curățenia naturală a propriei tale amurgiri... Să fie a mea? Așa devreme? Să rămân în amurg? În iarnă? În tine mereu?

    Voi aștepta un alt amurg, o altă iarnă, un alt ochi de cer; pe o bancă, curățată de treceri, plânsă de picuri și zgâriată de tresăriri, de uitări, de oboseli. 

     Tu rămâi în amurg, eu mă voi bucura de treceri.