Măicuță dragă,

M-ai ajutat să ies în lume și să trăiesc în gânduri bune,
Mi-ai arătat că dragostea curată sălășluiește-n suflet viața toată,
M-ai ajutat să urc iar dacă m-a durut căderea,
Mi-ai oblojit și lacrimile toate și toată durerea.
M-ai învățat să lupt, să merg și amintirile urâte să le șterg,
Să scriu și să citesc m-ai ajutat, și să postesc, cu sufletul curat.
Tu m-ai făcut să râd și să zâmbesc spre nor, mi-ai pregătit un orizont și aripile tale mi le-ai dat să zbor.
O, Doamne, maică dragă! Tu tot m-ai învățat dar astăzi plâng, te plâng și-mi este dor - că nu m-ai învățat, măicuță dragă, cu tine odată, cum să mor.....


Vineri, 6 martie 2015, ora 17,10, după un chin îndelungat și mare suferință, m-a părăsit măicuța mea, Maria Niculescu.
Așa simt acum că îți e bine, așa te simt, mereu veghindu-mă. Mi-e dor, mi-e tare, tare dor de tine, măicuță dragă și vreau să știu că ești Acolo și îți e bine, că m-ai iertat,  și vreau să știi că nu te voi uita și te iubesc, măicuța mea.....

iertare maicii

De când muica m-o făcut, 
Eu noroc nu am avut,
Nici la dânsa cât am stat,
Nici plecată în alt sat.
De trudeam din zori de zi
Până-n ceasuri mai târzii,
Cu nimic nu m-alegeam,
Nemâncată mă culcam.
Am bătut din poartă-n poartă,
Nimenea nu mi-a fost soartă,
Maică rău m-ai blestemat
Să n-am nici măcar bărbat.
Maică rău te-am supărat
Tânără când am plecat,
Sărut mâna nu ți-am spus
Ș-am plecat cu capul sus.
Apă n-am după ce bea,
M-oi întoarce la maica,
M-o primi, nu m-o primi,
Eu de-acolo n-oi fugi.
M-o privit maica din stele
Și din lacrimile mele,
La Domnu ea s-o rugat,
Blestemul l-o ridicat.
Sărut mâna maică scumpă,
Iartă-mă de cuta-adâncă,
Iartă-mă că ți-am greșit,
Iartă-mă că m-ai iubit.......

amurg de ianrnă

                                                                                     foto Nicu Subotin

       Ai rămas în amurg, iarnă. Tu, cea care treci dintr-un an în celălalt; tu, care umpli timpul vremelnic al viețuirii noastre; tu care ai fost, ești și venind mereu vei fi pururi ridul mijit al colțului de iarbă. Ai rămas în amurgul unei vieți ce a răsărit plăpândă într-un ochi de cer ce-ți umple plămânii de curățenia naturală a propriei tale amurgiri... Să fie a mea? Așa devreme? Să rămân în amurg? În iarnă? În tine mereu?

    Voi aștepta un alt amurg, o altă iarnă, un alt ochi de cer; pe o bancă, curățată de treceri, plânsă de picuri și zgâriată de tresăriri, de uitări, de oboseli. 

     Tu rămâi în amurg, eu mă voi bucura de treceri.